duminică, decembrie 7, 2025

Microsoft este acuzată de practici înșelătoare în Australia privind noile abonamente M365

Share

Autoritățile susțin că gigantul tech a indus în eroare milioane de utilizatori Microsoft 365

Compania Microsoft este acționată în instanță în Australia, după ce Comisia Australiană pentru Concurență și Consumatori (ACCC) a acuzat-o că a indus în eroare aproximativ 2,7 milioane de clienți în legătură cu noile abonamente Microsoft 365 care includ instrumentul de inteligență artificială Copilot, relatează Reuters.

Regulatorul susține că Microsoft ar fi lăsat impresia că utilizatorii trebuie să treacă la planurile Personal și Family pentru a continua să folosească serviciul, fără a menționa existența unei variante mai accesibile, Microsoft 365 Classic, care nu include Copilot.

Citește și: Microsoft accelerează dezvoltarea propriilor cipuri pentru AI: dependența de Nvidia și AMD se diminuează

Această opțiune era vizibilă abia în momentul în care un client încerca să-și anuleze abonamentul – o practică pe care ACCC o consideră contrară legii privind protecția consumatorilor.

Modificarea tarifelor a intrat în vigoare la 24 octombrie, iar prețurile au crescut semnificativ: abonamentul Personal s-a majorat cu 45%, ajungând la 159 dolari australieni (aproximativ 103 USD), în timp ce planul Family a crescut cu 29%, până la 179 dolari australieni.

Autoritatea de concurență cere instanței să impună sancțiuni financiare, despăgubiri pentru clienți și plata costurilor legale. Potrivit legislației australiene, amenzile pot ajunge până la 50 de milioane AUD pentru fiecare încălcare, sau alternativ, la de trei ori beneficiul obținut ori 30% din cifra de afaceri ajustată – suma finală urmând să fie decisă de tribunal.

Procesul ar putea deveni un precedent important în modul în care marile companii tehnologice sunt obligate să comunice transparent modificările de preț și pachetele digitale oferite consumatorilor.

Sursa foto: IT News

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare