sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Electroalfa se pregătește pentru listarea la Bursa de Valori București

Share

Electroalfa, unul dintre principalii jucători din industria echipamentelor electrice și a confecțiilor metalice, controlat de Gheorghe Ciubotaru, se pregătește să-și listeze acțiunile la Bursa de Valori București (BVB). Brokerul operațiunii va fi Swiss Capital, potrivit surselor Economedia. Grupul, cu aproape 800 de milioane de lei cifră de afaceri și peste 60 de milioane de lei profit net în 2024, intenționează să deruleze o ofertă publică inițială (IPO) în perioada următoare.

Cu peste 30 de ani pe piață, Electroalfa are trei divizii: Electro-Alfa International (echipamente electrice), Electro Alfa CM (confecții metalice) și Electro Alfa Servicii Inginerie (proiecte energetice, inclusiv parcuri solare). Din grup mai fac parte Electro Alfa Servicii Mentenanță și Electro Alfa Management.

Citește și: Cris-Tim pregătește listarea la Bursa de Valori București și anunță un plan ambițios de investiții

Electro-Alfa International, pilonul principal al grupului, a raportat pentru 2024 afaceri de 649,5 milioane de lei și un profit net de 55,4 milioane de lei, cu 282 de angajați, în creștere față de 2023 cu 50%, respectiv 53%, potrivit Termene.ro. Societatea este deținută de Gheorghe Ciubotaru (80%) și Electro Alfa Management (20%), aceasta din urmă având ca acționari pe Gheorghe Ciubotaru (52,5%), Manuel Gosav (23,5%) și alți opt acționari minoritari.

Proiecte și extindere în digitalizare

Electroalfa derulează contracte de peste 145 milioane euro în domenii precum energie, transport, rafinare, rezidențial, industrial și irigații, incluzând producția și livrarea de echipamente electrice, lucrări de proiectare, montaj și integrare în sisteme digitale de control și automatizare.

În 2024, Electro-Alfa International a atins o cifră de afaceri de peste 134 milioane euro, de aproximativ 3,5 ori mai mare față de 2020, susținută de consolidarea proiectelor de infrastructură energetică și de extinderea activităților de export.

La finalul anului trecut, compania a înființat, împreună cu Keep IT Mobile Development, Alfa Factory Software, o companie de software cu o investiție inițială de 1 milion de lei. Electro-Alfa deține 51% din proiect, iar Keep IT Mobile Development 49%. Noua firmă va dezvolta soluții software pentru managementul producției și digitalizarea proceselor de business, folosind tehnologii avansate, inclusiv inteligența artificială. Inițiativa face parte din strategia Electroalfa 2023-2030, care urmărește adaptarea la schimbările din mediul de afaceri și eficientizarea proceselor.

Sursa foto: electroalfa.ro

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare