duminică, decembrie 7, 2025

S&P Global retrogradează ratingul de țară al Franței la „A+”, invocând instabilitatea politică

Share

O decizie-surpriză care tensionează piețele europene
Agenția de evaluare financiară S&P Global a retrogradat cu o treaptă ratingul de țară al Franței, de la „AA-/A-1+” la „A+/A-1”. Decizia vine în afara calendarului obișnuit de evaluări și reflectă, potrivit agenției, creșterea incertitudinii politice și impactul acesteia asupra economiei franceze, scrie Agerpres.

Citește și: UniCredit primește un nou rating „A” de la S&P, peste ratingul Italiei

S&P Global a transmis: „Ne aşteptăm ca incertitudinile politice să afectează economia franceză, reducând investiţiile şi consumul privat, şi, prin urmare, creşterea economică.

Retrogradarea are loc după o săptămână tensionată la Paris, marcată de crize politice și de angajamentul premierului Sebastien Lecornu de a suspenda reforma pensiilor, în timp ce s-a confruntat cu două moțiuni de cenzură.

Guvernul francez promite măsuri pentru redresarea fiscală
Ca reacție la decizie, ministrul de Finanțe Roland Lescure a declarat că „acum este responsabilitatea colectivă a guvernului şi parlamentului” să adopte bugetul până la finalul anului, pentru a readuce deficitul fiscal spre plafonul Uniunii Europene de 3% din PIB până în 2029.

Conform S&P Global, adoptarea bugetului ar aduce mai multă claritate asupra modului în care Franța va gestiona datoria publică în creștere, estimată să ajungă la 121% din PIB până în 2028, față de 112% în 2024.

Sursa foto: Bloomberg

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare