Samsung Electronics își consolidează prezența pe piața componentelor auto, după ce a anunțat intenția de a prelua divizia de sisteme avansate de asistență la conducere (ADAS) a grupului german ZF Friedrichshafen, potrivit informațiilor publicate de The Wall Street Journal.
Achiziția va fi realizată prin intermediul Harman International, filiala Samsung specializată în componente auto și sisteme audio. Valoarea tranzacției se ridică la 1,5 miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 1,76 miliarde de dolari. Prin acest pas, Samsung urmărește să își extindă baza tehnologică pentru a oferi experiențe „mai sigure, mai inteligente și mai intuitive” în interiorul vehiculelor.
Citește și: iSTYLE devine partener oficial Trendyol în România
Tranzacția este condiționată de obținerea aprobărilor din partea autorităților de reglementare și este estimată să se finalizeze în a doua jumătate a anului 2026, conform unui comunicat separat transmis de ZF.
O mutare cu impact pentru ambii jucători
De la achiziția Harman în 2017, Samsung a reușit să își dezvolte semnificativ divizia auto, crescând veniturile anuale de la aproximativ 7 miliarde de dolari la peste 11 miliarde de dolari. Integrarea diviziei ADAS a ZF ar urma să consolideze poziția grupului în zona tehnologiilor pentru vehicule conectate și asistate.
Pentru ZF, unul dintre principalii furnizori de cutii de viteze și componente auto pentru producători precum BMW și Volkswagen, vânzarea diviziei ADAS are rolul de a reduce nivelul datoriilor și de a permite concentrarea resurselor pe tehnologiile de bază.
Anunțul vine într-un context dificil pentru industria europeană de componente auto. ZF a comunicat în ultimele luni mii de disponibilizări, pe fondul tranziției mai lente decât estimările inițiale către vehiculele electrice și al presiunii tot mai mari exercitate de concurența din China.
Sursa foto: Wirtschafts Woche


