sâmbătă, noiembrie 8, 2025

România primește un semnal pozitiv de la Comisia Europeană: Risc redus de retrogradare a ratingului

Share

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță că riscul de retrogradare a ratingului de țară a fost diminuat, după angajarea răspunderii Guvernului și sprijinul Comisiei Europene.

România a primit un semnal pozitiv din partea Comisiei Europene în urma angajării răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, ceea ce a contribuit la reducerea riscului de retrogradare a ratingului de țară, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-un interviu acordat Digi 24.

„Nu poate fi niciodată o certitudine (că am oprit retrogradarea – n.r.), dar gradul de siguranță, având în vedere dublarea mesajului nostru prin adoptarea pachetului, cu mesajul Comisiei, care practic validează faptul că suntem într-o direcție bună, la care adăugăm și adoptarea recomandării de traiectorie fiscală care s-a făcut în ECOFIN-ul de astăzi, toate aceste trei lucruri reprezintă un semnal puternic către toate cele trei agenții de rating, în special pentru prima care își începe evaluarea în 15 iulie”, a explicat Nazare.

Ministrul consideră că, în urma acestor evoluții, pericolul pierderii ratingului de țară s-a diminuat semnificativ:

„Eu cred că în privința pericolului iminent pe care îl aveam în pierderea ratingului, avem un semnal foarte bun. Nu cred că în privința acestor evaluări care au loc în august – septembrie mai suntem în pericolul de a ne pierde ratingul.”

Totodată, Alexandru Nazare a subliniat necesitatea unei strategii ambițioase pe termen lung:

„Ne vom menține ratingul, doar că trebuie să avem o ambiție permanentă nu doar a-l menține pe ultima treaptă, ci pentru a-l crește, deoarece, cu cât îl vom crește, condițiile de finanțare pentru mediul privat, nu doar cel public, vor fi tot mai accesibile.”

Nazare a avertizat că România va rămâne sub monitorizarea Comisiei Europene în cadrul procedurii de deficit excesiv, ceea ce presupune obligația de a transmite rapoarte macroeconomice și bugetare semestrial, în aprilie și octombrie:

„Acestea sunt lucruri care sunt impuse țărilor care intră în această etapă de procedură de deficit excesiv, din cauza gradului de neîncredere. Am acumulat un deficit de încredere foarte mare în ultimii ani.”

În ciuda provocărilor, ministrul a salutat revenirea la un dialog consolidat cu instituțiile europene, un pas important pentru recâștigarea credibilității economice a țării.

spot_img
spot_img

Articole similare