Capodopera renascentistă „Judecata de Apoi”, aflată în Capela Sixtină, va beneficia de prima intervenție de conservare din ultimii 30 de ani. Restaurarea vizează îndepărtarea depunerilor de particule acumulate de-a lungul deceniilor, care au estompat culorile originale ale frescei ce reprezintă a Doua Venire a lui Iisus.
Potrivit unui comunicat transmis de Vatican și preluat de agențiile de presă internaționale și Agerpres, echipa de experți va lucra timp de aproximativ trei luni. Intervenția are ca obiectiv recuperarea calității cromatice și a luminozității dorite de artist, fără a altera structura originală a operei.
Citește și: Cazinoul din Constanța și Art Safari lansează expoziția „EA: Regina și Marea”
Capela rămâne deschisă publicului pe durata lucrărilor
Deși Capela Sixtină va rămâne deschisă vizitatorilor pe toată durata restaurării, fresca va fi acoperită de schele. În locul acesteia, publicul va putea admira o reproducere de înaltă definiție a operei. Capela este una dintre cele mai vizitate atracții ale Muzeelor Vaticanului și are un rol central în viața Bisericii Catolice, fiind locul unde are loc conclavul pentru alegerea papilor.
Sursa foto: Turkiye Today


