sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Grupul Avangarde vizează preluarea afacerii Nordis. Procesul de due diligence este în curs, decizia finală, până la sfârșitul anului

Share

Nordis Group a anunțat luni că grupul de firme Avangarde, condus de Ștefan Unchiașu, și-a exprimat intenția de a prelua afacerea Nordis. Conform reprezentanților Nordis, atragerea unui investitor strategic reprezintă „o soluție realistă și sustenabilă” pentru maximizarea șanselor de recuperare a sumelor investite de creditori, în contextul actual al companiei.

„Suntem interesaţi să preluăm business-ul Nordis şi, ca urmare a acestui fapt, am înaintat o scrisoare de intenţie pentru Nordis Mamaia SRL şi Nordis Management SRL, firmele principale din grup. Am început procesul de due diligence şi vom lua o decizie, sperăm, până la sfârşitul acestui an”, a declarat Ștefan Unchiașu, administrator Avangarde, într-un comunicat de presă.

Decizia finală va fi luată în urma unor analize detaliate de natură juridică, tehnică și financiar-contabilă, și este condiționată de aprobarea Adunării Generale a Creditorilor pentru cele două scrisori de intenție. „Ne dorim să fructificăm deplin această oportunitate de business și de dezvoltare a Grupului Avangarde. Activăm de peste 15 ani în piața imobiliară, cu peste 5.000 de apartamente finalizate și livrate până acum și, în prezent, avem în dezvoltare, în București și zonele adiacente, alte peste 1.500 de apartamente”, a adăugat Unchiașu.

Emanuel Poștoacă apreciază inițiativa Avangarde

Emanuel Poștoacă, administrator special al Nordis, a apreciat inițiativa Avangarde: „Mă bucur că potenţialul de dezvoltare al grupului Nordis are şanse să fie valorificat de un antreprenor român, cu o experienta relevantă în domeniul imobiliar”

Această veste vine într-un context complicat pentru Nordis. În 4 februarie, autoritățile au reținut 11 persoane, printre care Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. De asemenea, persoanele implicate ar fi stabilit cu rea-credință impozite, taxe și contribuții, obținând sume de bani necuvenite din bugetul general consolidat.

Citește și: PRIMA Development Group: 20 de ani de creștere susținută și 5.500 de noi locuințe planificate în următorii cinci ani, cu o valoare de investiție de peste 500 milioane euro

În ziua următoare, Poliția Română a instituit măsuri de sechestru asupra a 201 imobile – apartamente și case –, cinci spații comerciale, 22 de terenuri, 11 autoturisme, părți sociale și acțiuni. De asemenea, au fost blocate 48 de conturi bancare ale unor persoane fizice și juridice implicate.

DIICOT a prezentat detalii legate de ancheta Nordis

Pe 22 august, reprezentanții DIICOT au prezentat detalii despre ancheta Nordis, după ce fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, afirmase că ancheta stagnează. DIICOT a explicat că ancheta se desfășoară cu celeritate, ritmic și cu respectarea strictă a drepturilor tuturor părților procesuale, fiind administrate mijloacele de probă necesare pentru aflarea adevărului.

În cadrul anchetei, desfășurată din 3 februarie 2025, au fost luate mai multe măsuri: desigilarea a zeci de mii de documente în prezența persoanelor de la care au fost ridicate, percheziții informatice asupra a 230 de dispozitive electronice, inclusiv servere, audierea a peste 2.000 de persoane cu diferite calități procesuale – dintre care peste 600 au fost persoane vătămate – și constituirea unui material de urmărire penală ce însumează peste 400 de volume.

DIICOT a precizat că expertizele judiciare necesare vor fi dispuse de procurori după finalizarea audierilor persoanelor vătămate și coroborarea probelor deja administrate. Unele persoane vătămate locuiesc în străinătate, ceea ce face ca programarea audierilor să dureze mai mult. Adminstrarea probelor va fi pusă la dispoziția experților desemnați, inclusiv a celor propuși de părți, pentru a asigura concluzii complete și obiective.

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a acuzat că ancheta Nordis stagnează din cauza lipsei fondurilor puse la dispoziție DIICOT de Ministerul Public. În replică, Parchetul ICCJ a negat aceste afirmații, susținând că DIICOT nu a solicitat fonduri și că nicio expertiză nu a fost dispusă sau efectuată până în prezent.

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare