Goldbach Group a încheiat un parteneriat strategic cu Hubix, companie românească specializată în management și investiții, prin care atrage o finanțare de peste 5,3 milioane de euro pentru dezvoltarea a patru noi parcuri de retail sub brandul K2. Potrivit companiei, valoarea brută de dezvoltare (Gross Development Value) a proiectelor este estimată la 24 de milioane de euro la finalizarea acestora.
Investiția vizează un parc de retail în Târgu Mureș — dezvoltat în două etape — și alte trei proiecte în Drobeta Turnu Severin, Ștefăneștii Noi (județul Argeș) și Șimian (Mehedinți). Lansarea celor patru proiecte este programată între decembrie 2026 și începutul lui 2027.
Citește și: Carrefour devine primul lanț major de retail alimentar disponibil pe Trendyol în România
Odată finalizate, portofoliul K2 Retail Properties, parte a Goldbach Group, va crește cu peste 12.000 mp de suprafață închiriabilă, ajungând la un total de 25.000 mp și 15 parcuri operaționale.
„Atragerea unui investitor strategic precum Hubix ne oferă posibilitatea de a beneficia de experiența lor în structurarea capitalului și în strategia de valorificare a investițiilor. Goldbach Group își va păstra rolul în stabilirea direcțiilor strategice pentru a asigura calitatea și sustenabilitatea proiectelor”, a declarat Florentin Avădanei, fondator și co-CEO Goldbach Group.
Daniel Tudor, Co-Founder & Chief Investment Officer Hubix, a subliniat că parteneriatul marchează o extindere naturală pentru companie: „Hubix adaugă componenta de retail modern unui portofoliu diversificat. Venim nu doar cu capital, ci și cu expertiză în finanțare, due diligence și guvernanță, pentru a asigura un parcurs predictibil fiecărui proiect.”
Primele proiecte K2
Primul acord de investiții equity vizează dezvoltarea K2 Târgu Mureș, o galerie comercială non-food cu o suprafață totală închiriabilă de 6.716 mp — 3.016 mp în prima fază și 3.700 mp în a doua. Proiectul se va conecta direct cu magazinul Lidl din zonă și se află în apropierea ansamblului Maurer Residence, într-o zonă cu peste 70.000 de locuitori pe o rază de 2 km.
Parcul K2 Drobeta va avea 2.864 mp, incluzând un magazin Penny și o zonă non-food de 1.644 mp. Proiectul este situat pe o arteră principală, aproape de gară și port.
Parcurile din Ștefăneștii Noi și Șimian vor avea suprafețe închiriabile de 1.285 mp, respectiv 1.770 mp.
Sursa foto: Retail FMCG


