Transportul feroviar european intră într-o nouă etapă în 2026, cu rute internaționale care promit călătorii mai rapide, conexiuni mai bune și servicii modernizate. Potrivit unui sondaj realizat pe 11.000 de persoane, comandat de Hitachi Rail, o treime dintre respondenți se așteaptă să folosească mai des trenul în următorul an, procentul urmând să ajungă la 40% în cinci ani.
Pe acest fond, Euronews trece în revistă cinci rute feroviare noi, confirmate sau planificate pentru lansare în 2026.
Citește și: Venice Simplon-Orient-Express ajunge pentru prima dată pe Coasta Amalfitană, în 2026
European Sleeper va relua legătura de noapte Paris–Berlin. După ce ÖBB a anunțat suspendarea trenurilor de noapte Paris–Berlin, operatorul privat European Sleeper va prelua ruta. Primul tren este programat pentru 26 martie 2026, cu trei curse săptămânale în fiecare direcție, între Paris Gare du Nord și Berlin Hauptbahnhof/Ostbahnhof.
Paris–München, mai rapid la final de 2026. Deutsche Bahn și SNCF pregătesc o nouă legătură de mare viteză între Paris și München. Serviciul va fi mai frecvent și mai rapid decât actualul TGV zilnic, însă orarele și tarifele nu au fost încă anunțate.
Praga–Copenhaga, cu facilități pentru familii. DB, DSB și České dráhy lansează la 1 mai 2026 o conexiune directă Praga–Copenhaga via Berlin. Trenurile ComfortJet vor oferi restaurant, Wi-Fi, spații pentru biciclete și un cinematograf pentru copii.
Basel–Malmö, un nou tren de noapte nordic. SBB planifică un EuroNight de la Basel la Copenhaga și Malmö, cu debut pe 15 aprilie 2026. Trenul va circula de trei ori pe săptămână și va transporta aproximativ 350 de pasageri.
Londra–Stirling, o rută spre Scoția mai puțin turistică. Operatorul low-cost Lumo va conecta London Euston cu Stirling, începând din vara lui 2026, cu opriri în mai multe orașe engleze.
Sursa foto: freepik.com


