Noua alianță europeană va opera din 2027, cu sediul la Toulouse
Potrivit Reuters, Europa face un pas strategic în competiția globală pentru comunicațiile prin satelit, printr-un acord istoric între Airbus, Thales și Leonardo. Cele trei mari companii europene vor uni diviziile lor de producție și servicii satelitare, creând o nouă entitate cu sediul la Toulouse, care va începe să opereze din 2027.
Această colaborare, considerată cea mai ambițioasă alianță din industria aerospațială europeană de la formarea MBDA în 2001, are ca obiectiv dezvoltarea unei rețele capabile să rivalizeze cu Starlink, sistemul de sateliți al companiei SpaceX, fondată de Elon Musk.
Citește și: AnimaWings lansează zboruri directe din București către Istanbul și Tel Aviv
„Acordul va consolida suveranitatea europeană într-un context de competiție globală intensă”, a declarat Roland Lescure, ministrul francez al finanțelor. La rândul său, ministrul italian al industriei, Adolfo Urso, a subliniat că proiectul sprijină „creșterea campionilor europeni capabili să concureze la nivel mondial”.
Codificat intern sub numele „Project Bromo”, parteneriatul a fost negociat încă din 2023. Cele trei companii intenționează să valorifice expertiza lor în domeniul sateliților geostaționari pentru a dezvolta tehnologii moderne bazate pe constelații de sateliți mici, similare cu modelul Starlink.
Thales a confirmat că noua alianță va contribui și la IRIS², rețeaua europeană de sateliți securizați. „Acest prim contract pentru IRIS² nu elimină provocările majore cu care se confruntă industria europeană”, a declarat Pascal Bouchiat, director financiar al Thales.
Noua entitate va avea aproximativ 25.000 de angajați și va genera venituri anuale de 6,5 miliarde de euro (7,58 miliarde USD), conform rezultatelor din 2024. Se estimează că va produce sinergii de câteva sute de milioane de euro anual, după primii cinci ani de funcționare.
Acțiunile Leonardo au crescut cu aproape 2%, iar Airbus și Thales au urcat cu mai puțin de 1%, semn că piața privește inițiativa drept una pozitivă, capabilă să creeze un lider european competitiv pe scena globală.
Sursa foto: Economica


