Desemnarea lui Ilie Bolojan drept premier al României aduce nu doar o schimbare de nume, ci și șansa concreta de a reseta profund modul în care este condusă țara. Cunoscut pentru transformările spectaculoase din Oradea și apoi din Consiliul Județean Bihor, Bolojan este probabil singurul politician major roman din ultimii 30 de ani care și-a construit autoritatea exclusiv prin rezultate și reforme administrative. Întrebarea care se pune acum este: poate modelul Oradea sa fie scalat la nivelul Guvernului României? Răspunsul, cu toate nuanțele lui, înclina spre un optimist prudent: da, dar cu mari condiții.
Oradea – o administrație care a învățat sa funcționeze ca o companie eficienta
Modelul de la Oradea nu este un secret – dimpotrivă, este unul dintre cele mai bine documentate și transparente procese de reformă din administrația publică românească. Ilie Bolojan a preluat primăria în 2008 și, în doar câteva luni, a concediat aproape o treime din personalul administrativ. Nu din răzbunare, nu din populism, ci în urma unei analize seci de cost-eficientă. „Trebuie să muncim pentru bani, nu să primim salarii pentru că existăm” – spunea el atunci, iar efectele au fost imediate: economii bugetare de milioane de euro anual, reinvestite în infrastructura locală.
Mai apoi, Oradea a devenit un exemplu național în atragerea de fonduri europene: peste 500 de milioane de euro în doua cicluri de finanțare, utilizate pentru pasaje, reabilitări urbane, modernizarea transportului public, restaurarea centrului istoric și revitalizarea CET-ului. Această performanță nu a fost întâmplătoare: Bolojan a construit o echipa de proiecte cu oameni competenți, bine plătiți și cu obiective clare. Nu a ezitat să externalizeze servicii către firme private atunci când a considerat că statul nu poate livra eficiență.
Filosofia sa administrativă a fost clar inspirata din modelul japonez Kaizen – îmbunătățirea continuă. A pus accent pe procese, pe timp de răspuns, pe funcționari care rezolvă probleme în loc să le amâne. Urbanismul, de exemplu, a fost complet reformat: autorizațiile de construcție s-au emis în jumătate din timpul legal, iar certificatele de urbanism în 5 zile, nu 20.
Un alt pilon al succesului a fost controlul strict al cheltuielilor de personal. În perioada 2010–2020, acestea nu au depășit 14% din bugetul local, ceea ce a permis direcționarea resurselor către dezvoltare. Acesta este un contrast izbitor cu alte orașe și, mai ales, cu nivelul național, unde salariile în administrație și pensiile speciale sufocă investițiile publice.
La Consiliul Judetean Bihor, Bolojan a continuat aceeași linie: reorganizare instituțională, reducerea drastică a personalului, digitalizare, investiții în infrastructură și o abordare strategică în relația cu investitorii. Pe scurt, o administrație care acționează, nu reacționează.
Guvernul Romaniei: provocarile unui sistem inertial
Desemnarea lui Ilie Bolojan ca premier al României ar putea însemna o ruptura fundamentala față de stilul guvernamental cu care ne-am obișnuit: ezitant, birocratic, dominat de calcule politice și, adesea, complet rupt de realitatea cetățenilor.
Prima mare provocare va fi, însă, rezistența sistemului. La nivel central, interesele sunt multiple și adânc înrădăcinate: ministere supradimensionate, agenții inutile, funcții plătite regește fără nicio contribuție măsurabilă. În acest context, o reformă în stil Oradea ar presupune un cutremur instituțional major: reorganizarea aparatului guvernamental, reducerea drastica a numărului de posturi, audituri externe, și – probabil – o confruntare directă cu grupuri de interese transpartinice.
Bolojan are avantajul că nu e dependent de structurile de partid clasice și că are deja un capital simbolic uriaș în rândul opiniei publice. Dar va avea nevoie de susținere parlamentară fermă pentru a trece rapid pachete de legi de reformă. Aici se află prima fragilitate a proiectului: România nu este Oradea. La nivel local, un primar poate acționa cu relativă autonomie. La nivel guvernamental, însă, orice pas se negociază politic. Ori, stilul direct și neiertător al lui Bolojan nu va fi ușor de digerat pentru coalițiile fragile sau pentru opoziția zgomotoasă.
Abordarea lui Bolojan față de relația cu cetățeanul ar putea produce un salt calitativ important: simplificarea interacțiunii cu statul, unificarea bazelor de date, eliminarea cererilor inutile și a „dosarului cu șină”. Toate acestea nu sunt utopii, ci măsuri implementate deja cu succes la Oradea.
Pe termen mediu, un guvern condus de Bolojan ar putea readuce încrederea investitorilor și a cetățenilor în capacitatea statului român de a funcționa. Transparența bugetară, prioritizarea proiectelor pe bază de impact și termene ferme de execuție – toate acestea ar reprezenta o schimbare majoră față de improvizația perpetuă de până acum.
Există, însă, și riscuri reale: stilul său autoritar, uneori lipsit de răbdare în negocieri, poate genera conflicte politice majore. De asemenea, o reformă de anvergură presupune costuri sociale – concedieri, redistribuiri, proteste – care pot fi speculate de opoziție sau de populiști. Pentru ca Bolojan să reușească, va avea nevoie nu doar de competențe și integritate (pe care le are), ci și de o comunicare publică impecabilă, care să explice fiecare pas și fiecare sacrificiu. Și, poate cel mai important, va trebui să construiască o echipă de miniștri la fel de competentă, ceea ce nu este ușor într-un mediu politic adesea mediocru.
În concluzie, numirea lui Ilie Bolojan ca premier poate marca începutul unei noi etape în guvernarea României – una în care administrația nu mai este un aparat care consumă, ci un mecanism care construiește. Va fi nevoie de voință politică, curaj și – mai ales – sprijin public. Dacă românii vor înțelege că o Românie funcțională cere și eforturi pe termen scurt, atunci avem șansa rară de a rupe cercul vicios al mediocrității guvernamentale.
Este un moment de inflexiune. Iar dacă Bolojan reușește, va schimba nu doar cursul unui mandat, ci paradigma întregii guvernări românești.
