AHK România trage un semnal de alarmă privind neîndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul PNRR și solicită accelerarea reformelor necesare. Potrivit organizației, pierderea a 231 milioane de euro din fondurile PNRR ar avea consecințe severe asupra economiei, într-un context deja marcat de încetinire economică, presiuni inflaționiste și retragerea investițiilor.
Fondurile europene — în special cele din PNRR — sunt considerate critice pentru modernizare și pentru creșterea competitivității prin investiții în infrastructură, digitalizare, tranziție verde și eficientizarea administrației publice. Lipsa acestor resurse ar afecta mediul de afaceri, locurile de muncă și dezvoltarea pe termen lung.
Citește și: UniCredit Bank devine partener strategic al României la Bienala de la Veneția
„Posibila pierdere a fondurilor PNRR reprezintă un risc economic major pentru România. Nu vorbim doar despre cele 231 de milioane EUR aflate acum în discuție, ci despre peste 2 miliarde EUR care pot deveni inaccesibile dacă reformele nu avansează”, avertizează Sebastian Metz, Director General și membru în Consiliul Director al AHK România. „Într-o perioadă deja dificilă pentru economie, România nu își poate permite să piardă aceste resurse”, a adăugat acesta.
Reformele, condiție pentru încredere și investiții
La rândul său, Volker Raffel, Președinte AHK România, subliniază necesitatea consolidării instituționale: „România trebuie să rămână un partener economic puternic în Uniunea Europeană. După recentele majorări de taxe, este nevoie de mai multă eficiență în administrația publică și de reducerea birocrației inutile”.
El atrage atenția că instituțiile publice performante sunt esențiale pentru accesarea și gestionarea fondurilor UE: „Reducerea fondurilor sau întârzierile la plată încetinesc inutil creșterea economică. Reformele nu mai pot fi amânate; ele sunt esențiale pentru viitorul economic al țării”.
AHK România insistă că respectarea jaloanelor și implementarea coerentă a reformelor nu reprezintă doar o obligație europeană, ci și o condiție-cheie pentru menținerea încrederii investitorilor și atragerea de capital nou. Organizația cere ca fondurile UE să fie disponibile integral și la timp, iar cererile de finanțare să fie procesate conform calendarului.
Sursa foto: Economica


