Varianta ocolitoare a municipiului Sighișoara, prima centură rutieră din judeșul Mureș care intră în faza de execuție, a primit Autorizația de Construire din partea Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, potrivit unui anunț făcut de deputata Dumitrița Gliga.
Ultima etapă procedurală înainte de deschiderea șantierului este emiterea ordinului de începere a lucrărilor de către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov. Durata estimată pentru realizarea proiectului este de 31 de luni și 11 zile.
Investiție de peste 570 milioane de lei
Citește și: Brașov avansează cu proiectul trenului metropolitan
Proiectul are o valoare totală de 572,22 milioane de lei. Din această sumă:
- 192,85 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă asigurată de Ministerul Transporturilor
- restul fondurilor provin din Programul Transport 2021–2027, prin finanțare europeană
Contractul de finanțare a fost semnat la 9 octombrie 2025 între CNAIR și Ministerul Transporturilor.
În 2024, Guvernul a aprobat hotărârea pentru exproprieri, cu o alocare de 4,18 milioane de lei pentru imobilele aflate în proprietate privată. Termenul de proiectare a fost ulterior prelungit după identificarea unor probleme în urma studiilor geotehnice.
Cum va arăta noua centură
Varianta de ocolire va avea o lungime totală de 13,057 km, cu câte o bandă pe sens.
Traseul:
- se va desprinde din DN13 la km 108+600, în zona Albești
- va reintra în DN13 la km 123+120, în zona Hetiur
Principala funcție a centurii este scoaterea traficului de tranzit și a traficului greu din municipiul Sighișoara, ceea ce ar urma să reducă aglomerația și să îmbunătățească siguranța rutieră în oraș.
Sursa foto: freepik.com


