sâmbătă, ianuarie 24, 2026

Promenada Mall modernizează zona de foodcourt și adaugă 8 noi restaurante

Share

Un nou concept de design și experiență culinară diversificată
Promenada Mall București anunță finalizarea primei etape din procesul amplu de reamenajare a zonei de foodcourt, care se întinde pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Modernizarea include un design complet nou, mobilier custom-made și o estetică inspirată de stilul „American Diner”, reinterpretat într-o notă contemporană și prietenoasă.

Noul concept poartă semnătura arhitectului Cristian Corvin, cunoscut pentru proiectele sale premiate în HoReCa, și integrează tonuri naturale, accente urbane și zone flexibile pentru relaxare.

Citește și: YAM, primul robot barista din România în ParkLake Shopping Center

Noi restaurante și rebranduiri în foodcourt
Lista extinsă de chiriași include opt noi restaurante, care aduc diversitate culinară – de la preparate mexicane la burgeri, ramen sau paste italiene. Printre noile nume se află Quickshot by Trickshot, Taco Bell, Hesburger, KO RAMEN și Wendy’s, care își va deschide porțile pe 23 octombrie.

Urmează inaugurările Eggspress (21 octombrie) – specializat în mic-dejunuri și gustări rapide –, Boiler Coffee (noiembrie), care va oferi cafele de specialitate, și Gattini Pasta, ce va aduce meniuri italiene artizanale.

Totodată, în spații complet renovate s-au redeschis restaurantele Pep&Pepper și Nikos Greek & Fast, urmând ca în curând să fie relansat și Toan’s, cu specific vietnamez.

Lucrările de modernizare, începute în vara acestui an, se desfășoară etapizat și vor fi finalizate complet în 2026.

Reprezentanții centrului comercial afirmă că foodcourt-ul rămâne cea mai populară zonă de socializare și relaxare din mall, fiind un spațiu cheie în experiența vizitatorilor.

Sursa foto: Romania Insider

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare