Un avion Boeing 737 va fi transformat într-un hotel de lux în apropierea orașului Râșnov, județul Brașov, devenind prima unitate de cazare de acest tip din România. Proiectul a primit certificatul de urbanism din partea Primăriei Râșnov și își propune să combine turismul de experiență cu designul neconvențional, potrivit Agenției de presă Rador, care citează Radio Brașov.
„Proiectul este amplasat în zona Pănicel, pe partea dreaptă a DN73, spre Bran, retras la aproximativ 500 de metri de drumul principal. Conceptul este gândit astfel încât să se integreze armonios în peisajul natural și să nu producă disconfort comunității, fiind destinat unui public select, orientat către liniște și experiențe premium în mijlocul naturii”, a declarat Răzvan Iancu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov.
Citește și: AnimaWings lansează zboruri directe din București către Istanbul și Tel Aviv
Inițiativa vizează transformarea completă a unei aeronave reale într-o unitate de cazare premium, cu facilități moderne, menită să devină o atracție turistică inovatoare pentru zona Bran–Râșnov, una dintre cele mai vizitate regiuni din România.
Aeronava Boeing 737 a devenit deja un subiect viral pe rețelele sociale, după ce mai mulți participanți la trafic din București și de pe DN1 au filmat transportul fuselajului către Râșnov. Vehiculul special de transport a atras atenția șoferilor și a provocat temporar restricții de circulație în mai multe intersecții.
CNAIR a confirmat că transportul a fost realizat legal, pe baza unei autorizații pentru transport agabaritic, emisă pentru ruta București–Râșnov.
Proiectul se află în fază de planificare și, potrivit autorităților locale, are potențialul de a deveni un reper turistic unic în regiune, combinând estetica aviației cu turismul montan de lux.
Sursa foto: CNN


