Hotspot, operator de spații de birouri premium din București, își extinde portofoliul local cu o a treia locație, care va fi deschisă în One Tower, parte a proiectului mixed-use One Floreasca City, dezvoltat de One United Properties.
Noul spațiu, denumit Hotspot Exclusive, va avea o suprafață de peste 1.400 de metri pătrați și este destinat companiilor care caută birouri private, servicii integrate și flexibilitate într-un cadru premium. Locația este estimată să devină operațională la finalul anului 2026.
Potrivit companiei, noul concept marchează extinderea Hotspot către segmentul corporate premium. Spațiul va include birouri private, săli de meeting, un business lounge și servicii de recepție, alături de zone dedicate funcțiunilor complementare, precum bucătărie, gaming și relaxare.
„Hotspot Exclusive marchează o nouă etapă în dezvoltarea companiei noastre și în direcția în care ne dorim să evolueze. Hotspot Exclusive continuă această dezvoltare printr-un concept cu o poziționare premium distinctă, care se adresază companiilor pentru care spațiul de lucru reprezintă o componentă importantă a identității, culturii organizaționale și experienței oferite angajaților. Alegerea One Floreasca City pentru cea de-a treia locație Hotspot este în linie cu această poziționare și cu strategia noastră de extindere în proiecte reprezentative pentru piața office din București.”, a declarat Andreas Schlote, Founder & Strategic Investor, Hotspot. „Ne dorim să dezvoltăm o locație cu o identitate clară, în care calitatea spațiului, a serviciile și experiența oferită să fie la nivelul companiilor pe care vrem să le avem alături de noi și care împărtășesc valori precum profesionalismul, calitatea, precizia și respectul pentru oameni și pentru care alegerea sediului este o expresie a propriilor standarde.”, continuă acesta.
Procesul de închiriere a spațiului a fost intermediat de Cushman & Wakefield Echinox. Eduard Turcoman, Office Agency Director, a coordonat procesul de consultanță pentru Hotspot în identificarea și securizarea spațiului destinat celei de-a treia locații din București.
Extinderea are loc în condițiile în care celelalte două spații operate de companie au un grad de ocupare de peste 95%. Hotspot spune că rata de retenție a chiriașilor este de aproximativ 99%.
„Observăm o schimbare tot mai clară în modul în care companiile își aleg spațiile de lucru. Astăzi, flexibilitatea rămâne un criteriu important, dar este evaluată împreună cu poziționarea clădirii, calitatea acesteia, nivelul serviciilor, tehnologia și experiența oferită angajaților. Hotspot Exclusive răspunde acestei evoluții printr-un concept adresat companiilor care își doresc un spațiu premium, cu servicii integrate și flexibilitatea necesară pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare ale organizației, fără a compromite standardul de lucru și imaginea organizației. Ne propunem ca noua locație să ofere nivelul de calitate și funcționalitate asociat unui sediu corporate premium, păstrând în același timp flexibilitatea care definește modelul Hotspot.”, a declarat Cristina Dumitrescu, Business Development Director, Hotspot.
One Tower, parte din One Floreasca City
Alegerea One Floreasca City pentru noua locație vine în contextul poziționării proiectului ca dezvoltare mixed-use, care reunește componenta de birouri One Tower cu spații rezidențiale, comerciale și facilități pentru comunitatea de business.
Potrivit informațiilor furnizate de companie, One Tower are certificare LEED v4 Platinum și certificare WELL Health & Safety și este amplasat în zona Floreasca, în apropierea unor restaurante, cafenele, magazine și spații verzi.
Proiectul include și One Gallery, fosta hală Ford, restaurată și transformată într-un hub comercial și office. Spațiul găzduiește birouri, magazine, un centru de sport și wellbeing și un foodhall.
Designul interior al Hotspot Exclusive va fi realizat de Lemon Interior Design și va urmări poziționarea premium a noii locații. Spațiul este conceput pentru companii care pun accent pe calitatea mediului de lucru, reprezentativitate și flexibilitate.
Hotspot operează în prezent două locații în București: Hotspot Workhub, în clădirea The Mark din zona Piața Victoriei, și Hotspot Skyhub, în Orhideea Towers. Compania anunță că va continua să analizeze oportunități de extindere în proiecte de birouri din Capitală.


