duminică, noiembrie 2, 2025

BCE pregătește lansarea monedei euro digitale în 2029

Share

Oficialii europeni vor continua faza pregătitoare, în timp ce așteaptă cadrul legal final

Potrivit Agerpres, Banca Centrală Europeană (BCE) își propune să lanseze moneda euro digitală până în 2029, urmând să continue lucrările pregătitoare după finalizarea actualei faze, programată să se încheie la sfârșitul lunii octombrie.

Decizia va fi discutată în cadrul reuniunii de politică monetară a BCE de la Florența, unde oficialii vor confirma intenția de a avansa cu dezvoltarea infrastructurii tehnice și a cadrului operațional pentru moneda digitală. Lansarea depinde însă de adoptarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene.

Citește și: Băncile europene lansează propriul stablecoin în euro

Faza de pregătire a început în 2023, cu speranța că statele membre și Parlamentul European vor adopta regulile necesare pentru crearea echivalentului digital al bancnotelor și monedelor euro. Însă negocierile sunt încă în curs, fiind întârziate de opoziția Partidului Popular European, care propune alternative private pentru plățile digitale.

Presiunea asupra instituțiilor europene crește, în contextul în care dependența de giganții americani Visa, Mastercard și PayPal este considerată o vulnerabilitate strategică. În plus, popularitatea tot mai mare a stablecoin-urilor garantate în dolari, susținute de administrația Trump, alimentează temerile privind pierderea controlului asupra sistemului monetar european.

Christine Lagarde, președinta BCE, a cerut accelerarea proiectului pentru a consolida autonomia financiară a Europei în fața tensiunilor geopolitice globale. Un mesaj în acest sens este așteptat și în comunicatul oficial care va urma reuniunii de joi.

Data de mijlocul anului 2029 a fost menționată pentru prima dată public de Piero Cipollone, membru al Consiliului Executiv al BCE, care a descris termenul drept „o estimare realistă”. În paralel, BCE lucrează și la o versiune digitală angro a euro, destinată decontării tranzacțiilor între bănci prin tehnologia DLT (Distributed Ledger Technology).

Sursa foto: OMFIF

Teodora Helerman
Teodora Helerman
Redactor online, content writer, blogger și social media specialist, cu experiență în redactarea și publicarea știrilor, crearea de conținut original și adaptarea materialelor pentru diverse platforme digitale.
spot_img
spot_img

Articole similare